Echipa YouthBank București organizează în data de 30 ianuarie 2014, ora 20:30, în Panic! Club – TIME SHIFT PARTY, o petrecere tematică care îți permite să călătorești în timp, să simți vibrațiile melodice din viitor sau să dansezi pe ritmurile din anii ’80.

Evenimentul face parte din campania de atragere de fonduri a echipei YouthBank prin care liceenii își propun să mobilizeze 15.000 lei pentru a finanța proiectele liceenilor care au idei prin care vor să schimbe ceva în comunitatea în care trăiesc.

Invitați serii Inflex, Adnana Sun, Teo Icleanu sunt responsabili să aducă în difuzoare ritmurile emblematice din istoria muzicii internaționale, iar Dropdread, Alex Dark, DJ Peetta ne vor purta în viitor. Invitat special este Gojira, care alături de ceilalți 6 DJ au decis să susțină această inițiativă.

Prețul unui bilet este de 20 lei (achiziționate până la ora 23:59 în ziua evenimentului) și 30 lei (achiziționate după ora 00:00, 31.01.2014). Biletele se găsesc la Panic! Club (Pasajul Victoriei, Strada Academiei 19).

În anul 2012-2013, cei 18 liceeni, care au constituit echipa YouthBank București, au reușit să strângă un fond de 30.500 lei din care au finanțat 12 proiecte inițiate și implementate de liceenii din București. Proiectele au fost din cele mai diverse: de la organizarea unui treasure hunt pentru redescoperirea Bucureștiului într-un mod distractiv, un site care promovează invențiile românești până la integrarea prin artă a tinerilor defavorizați. În total numărul beneficiarilor direcți și indirecți ai proiectelor a ajuns la 18.000 de persoane.

Urmăriți-ne pe Facebook că să fiți la curent cu noutățile noastre.